Made in 3rd world

Main street, Limassol

Immigration in Cyprus is massive, mostly from developing countries. A total of 15% of South Cyprus population consists of immigrants, of which one third came illegally from Asia.

Most of the immigrants are young women, working in small factories spread around old city center.
Minimum wage in this country is 700 EUR for full time jobs, but in the cases of immigrants from third world countries there is a special clause which makes minimum wage 300 EUR. However this is a much better salary than what they could get in their countries.

Promenade, Limassol, is the place where many of these immigrants, especially from Asia, come every weekend, to enjoy a nice day out or trade everything – from vegetables to clothes.









Greek Cypriots have a high standard of living, Cyprus economical indicators being in the first from EU. The country had an economical boom due to low taxation laws which attracted foreign investments and the modernization of the island which highly improved its tourism. Following EU trends, Cyprus has an aged population and following old island laws (strongly related to the Orthodox Church) this is a highly patriarchal society.



Just like weakness attracts predators, so are the city’s men attracted to these young girls living in Cyprus. Mostly uneducated but wealthy, these men break social and moral conventions powered by libidinal desires.















Wearing golden crucifixes (as this is a highly religious society) they try to get the girls in their cars, giving them the illusion of a better life.

100

100 de posturi. Fără detalii, pentru a mă conforma clişeului, pun best ofurile. Nu mi se pare nici una excepţională iar acest lucru mă dezamăgeşte un pic. Totuşi îmi ştiu vina, nu am muncit prea tare.

Aştept următorul nivel. Deşi am impresia că ar trebui să fac ceva pentru acest lucru.

Vizionare plăcută!

Dorințe colorate

Multe. Fiecare cu dorința de a deschide câte o minte, de a trezi conștiința cuiva. Fără bani, dar cu mult suflet.

Te bucuri când vezi că, în eterna și fascinanta, există atât de mulți oameni dornici să facă ceva. Te întristezi când realizezi că numărul lor e direct proporțional cu măsura anomiei sociale.

Te fascinează diversitatea lor. Culorile, ludicul dar și seriozitatea, devotamentul și dorința cu care un voluntar poate face orice.

Nicio muncă nu e urâtă când o faci din pasiune și cu suflet. De la simulări pentru situații de urgență, până la dat cu mătura, toate au același numitor comun - dorința de a schimba ceva. Un gest mic. Cu puțin noroc, efectul fluturelui.

Roșu, verde, sida, cancer, copii străzii, comunitatea elenă, salvați cățeii, rromii, fotografii, picturi, teatru, muzică, poezie. Free hugs. Fără mici, fără bere, fără campanii "din alea".

Unii trecători cer pliante, alți trecători râd - "de asta aveam nevoie" sau fac câte o glumă proastă. Fiecare cu piticii lui.

Eu unu aș mătura tot ong-festul decât să fac un hamburger în împărăția "i'm lovin' it" sau să culeg roadele societății concurențiale pe plantația Pipera. După cum spuneam, fiecare cu piticii lui.

Unele întâmplări au reușit să miște în mine coarde la care nu mă așteptam. Dar despre asta, cu altă ocazie.

În final vă invit să participați într-un proiect frumos, în care eu cred foarte mult.

OngFest 2009:

p.s. dacă nu aveți sunet, folosiți player-ul sau pauzați o secundă filmul.

p.s.2 marea parte a fotografiilor sunt snapshot-uri cu scop documentar. Deci, no art here.

Deziderat

E vară. Trecem la vară și, ca la fiecare trecere de la un anotimp la altul, am impresia că sunt într-o pauză intelectuală. Poate vreo traumă din copilărie în care era implicată multă căldură.

Aș vrea să scriu o carte. O carte prin care să exploatez situația existentă, în folosul meu. Dar vara. Și soarele. Și gândul la apă, nisip, sare. Și galben, albastru și lumină.

Aș vrea să-mi găsec un loc de muncă. Cum vreau eu, normal. Pentru că merit. Mă uit în jurul meu, la toți oamenii care se agită și se zbat mai mult decât ar trebui, și mă întreb de ce. Sunt fericitul câștigător al unei nepăsări parcă ruptă din adolescență. Cu trecerea timpului realizez că fac carieră în ea. Caut master special, ca mine.

Și ce vrei sa fac? Să alerg după ban și recunoaștere sociala într-o demență și viteză pe care nu o voi sesiza decât atunci când voi fi prea obosit? Cu furie să alerg, cu furie să mănânc, cu furie să cumpăr, cu spaimă să trăiesc. Totul pe plasmă.

Mai bine am alerga după altceva. Pentru că, oricât ne-am minți, banii, faima, succesul, puterea, sunt trecătoare. Găsesc absurd să purtăm o luptă pentru ceva ce poate dispărea în apogeul ei.

Dezideratul meu este să trăiesc pentru alceva. Cu filosofia mea. În sistemul meu.

Imagini din cadrul proiectului ecologic "O șansă pentru mediu, o șansă pentru viitor". Vă invit să intrați pe blog-ul proiectului și să contribuiți cu ce puteți. Nu bani și nici lcd-uri. Cu informații, idei, voluntariat, hărtie, pet-uri, suflet și ce mai vreți voi.

Free...dom

Mic preambul

Luând ca punct de reper scena politică, sunt apolitic. Totuşi am pareri politice, dar 99% dintre ele sunt imposibil de pus în aplicare, utopice.

Sunt ateu.

Simpatizez anumiţi oameni de pe scena politică din motive mai mici sau mai mari, dar privind în ansamblu mă loveşte pofta de limonada.

Sunt cinic.

Nu cred în dreptul universal la vot. Nu cred în libertate, democraţie, în general nu împărtăşesc nicio idee care pleacă de la principiul puterii de decizie universale.

Cred în egalitate socială, dar într-un sens utopic (după cum spuneam mai sus).

Ca o mică contradicţie, cred în elite. Care nu vor fi niciodată în popor, cum cea mai simplă teorie a elitelor ne explică.

Nu cred în sistemul capitalist, nu cred în corporaţii nu cred în libera exprimare.

După ce v-am creat cadrul înţelegerii subiectivităţii mele:

Mic cuprins

Îl simpatizez pe Gigi Becali. Simpatizez acea parte care a facut nişte lucruri demne de laudă. Şi pentru că am ajuns să-l simpatizez, mi-e silă de România.

Nu mă interesează în mod deosebit jocul politic (sau nu) din spatele reţinerii sale. Cum nu mă interesează jocul politic în general. Dar mi se pare dezgustător faptul că nişte oamenii care ar trebui să fie paria, ajung electoratul cuiva. Trăiesc în ţara tuturor posibilităţilor.

Mă fascinează masele. Instinctele care se nasc în masă, puterea iluzorie a unui individ şi puterea lor de schimba. Schimbări întemeiate pe orice, dar nu pe raţiune, pornite de la nişte idei simple, emergente masei.

Mă fascinează prostia şi sunt fascinat constant.

***

Vad în jurul meu tipologii stupide de la esenţă, până în straturile superficiale.

Antisociali/antisistem făcuţi din branduri, Pepsi şi fast-food-uri. Frază din brainstormingul unei companii producatoare de îmbrăcăminte pentru antisistemi: "deci... cum îi facem ca îmbrăcând tricoul X să arate cât de mult sunt împotriva noastră şi a celor ca noi". De ce aş blama marketingul, prostia nu-i acolo.

Stai corporatistule, nu râde. Eşti puţin penibil cu smartphone-ul tău şi mica maşinuţă corporatistă. Ai găsit fericirea în torpedou, sau pe bluetooth?

Valori corporatiste, nu-i aşa? Cele adevărate, vechi de când lumea. Cum ar îndrăzni cineva să-ţi spună că totul e merchantilism, lumea ta e mai filosofică, mai sublimă.

Cinicii. Aştia îmi plac mie, pe acolo sunt şi eu. Viaţă frumoasă, critică multă, fără soluţii. Cinismul creşte cu numărul de cărţi citite, dacă nu moare la o anumită vârstă.

I-am enumerat pe cei relevanţi aici. Schimbare.

***

Mi-e silă de locul unde am ajuns noi şi de lumea lor.

Vă prezint, dreptul la vot. Şi nu uitaţi, ei sunt vina noastră.



LOC: Tribunalul Bucureşti, 06 aprilie 2009, protest "Free Gigi"


Editare, 2012/Aprilie. Fotografiile au dispărut de pe hosting, din păcate cred că nu le mai am offline. Adaug câteva adunate de pe alte site-uri.