Deziderat



E vară. Trecem la vară și, ca la fiecare trecere de la un anotimp la altul, am impresia că sunt într-o pauză intelectuală. Poate vreo traumă din copilărie în care era implicată multă căldură.

Aș vrea să scriu o carte. O carte prin care să exploatez situația existentă, în folosul meu. Dar vara. Și soarele. Și gândul la apă, nisip, sare. Și galben, albastru și lumină.

Aș vrea să-mi găsec un loc de muncă. Cum vreau eu, normal. Pentru că merit. Mă uit în jurul meu, la toți oamenii care se agită și se zbat mai mult decât ar trebui, și mă întreb de ce. Sunt fericitul câștigător al unei nepăsări parcă ruptă din adolescență. Cu trecerea timpului realizez că fac carieră în ea. Caut master special, ca mine.

Și ce vrei sa fac? Să alerg după ban și recunoaștere sociala într-o demență și viteză pe care nu o voi sesiza decât atunci când voi fi prea obosit? Cu furie să alerg, cu furie să mănânc, cu furie să cumpăr, cu spaimă să trăiesc. Totul pe plasmă.

Mai bine am alerga după altceva. Pentru că, oricât ne-am minți, banii, faima, succesul, puterea, sunt trecătoare. Găsesc absurd să purtăm o luptă pentru ceva ce poate dispărea în apogeul ei.

Dezideratul meu este să trăiesc pentru alceva. Cu filosofia mea. În sistemul meu.

Imagini din cadrul proiectului ecologic "O șansă pentru mediu, o șansă pentru viitor". Vă invit să intrați pe blog-ul proiectului și să contribuiți cu ce puteți. Nu bani și nici lcd-uri. Cu informații, idei, voluntariat, hărtie, pet-uri, suflet și ce mai vreți voi.











No comments: