Tutoriale foto

(RO only, sorry).

Voi incerca să nu repet lucruri deja scrise în multe alte locuri. Mă voi baza pe linkuri și trimiterea la documentare.

În rest, să vedem.

http://primul-click.blogspot.com/

Lumina mea...

Privesc în trecut. Uneori, îmi este atât de dor de momentele alea, încât mă întreb unde am greşit sau ce nu am ştiut să fac...

Ne ştim de opt ani, a fost dragoste la prima vedere. La început, savuram fiecare moment pe care îl petreceam împreună. Ea încerca să fie exact aşa cum îmi doream şi eu încercam să fiu bărbatul ei ideal, chiar dacă nu ne cunoşteam foarte bine. Misterul, emoţiile şi dorinţa de a fi din ce în ce mai buni, unul pentru celălalt ne-au adus foarte aproape. Îmi aduc aminte cum era atunci şi cum încercam să o cunosc din ce în ce mai mult. Multe lucruri îmi scăpau, dar ştiam că ea nu pleacă nicăieri.

Încet, încet, am ajuns să o cunosc din ce în ce mai bine. Îi cunoşteam metehnele, tabieturile şi lipsurile, ştiam cum să reacţionez când eram pus într-o anumită situaţie faţă de ea şi cum să îmi cer iertare când îi greşeam.

Am făcut o pauză, pauză în care i-am simţit atât de tare lipsa încât parcă nu mai eram eu. Eram sfâşiat. Nu mai eram eu...

Când am fost iar împreună, mare mi-a fost bucuria. Simţeam că sunt în al nouălea cer, calea mea era luminată din nou.

Începusem să facem lucruri mari împreună. Nopţi întregi, pline de pasiune şi de foc, zile întregi în care ne plimbam, neştiind de nimeni şi de nimic în mica noastră lume. Mi-e atât de dor de acele zile, de pasiune, de momentele în care inima îmi bătea atât de tare când o simţeam în sufletul meu. Ştiu, totul este atât de clişeic...

Am făcut totul pentru ea. Stăteam în frig, nedormit, fără bani, nemâncat, timpul meu era al ei... tot.

Iar atunci când un anumit sentiment din mine atingea paroxismul, chit că era ură, bucurie, dezgust, mizantropie sau altele, veneam de fiecare dată la ea. Era acolo, mă ajuta să ma descarc şi să ating starea antientropică pe care o căutam.

Totul a mers foarte bine mult timp. Dar vremea a trecut, eu am început să fiu din ce în ce mai preocupat de planul profesional, de viitor, de bani... de altele. Ştiam că ea e acolo şi mă aşteaptă, orice aş face. Încă realizam lucruri minunate împreună, lucruri care faceau din mine un alt om, chiar dacă, începusem să simt, că pasiunea dintre noi scădea. Respectul şi obişnuinţa deveneau temelia relaţiei noastre.

Obosit, începusem să uit că trebuie să fac un efort constant pentru a o cunoaşte. Mi se părea normal să fie acolo şi începusem să îi văd defectele. Tot ce făceam, făceam din obişnuinţă şi chiar dacă făceam lucruri bune împreună, pasiunea lipsea cu desăvârşire. Poate uitasem cum să o iubesc, sau eram prea obosit pentru a îi dovedi cât de mult o iubeam.

Rar ne mai plimbam, iar nopţile pline de pasiune.... Ştiam că e acolo, ştia că sunt acolo dar simţeam că nu e de ajuns.

Acum ştiu. Chiar dacă am pierdut ceva timp căutând unde am greşit, am găsit stropul de pasiune care lipsea pentru a aprinde iar flacără. Am citit, am auzit pe la alţii, dar până la urmă aşa s-a născut flacăra ce etern va arde în adâncul sufletului meu tormentat.

Deci, trec pe film.

100

100 de posturi. Fără detalii, pentru a mă conforma clişeului, pun best ofurile. Nu mi se pare nici una excepţională iar acest lucru mă dezamăgeşte un pic. Totuşi îmi ştiu vina, nu am muncit prea tare.

Aştept următorul nivel. Deşi am impresia că ar trebui să fac ceva pentru acest lucru.

Vizionare plăcută!

Povesti cu nori

Fascinant momentul în care refaci cu plăcere fotografii mai vechi, himere din începuturile drumului fotografic.

Fascinat momentul când privim în urmă iar toate cadrele au devenit banale.

Fascinat viitorul, locul în timp de unde se nasc cadrele ce vor deveni, la rândul lor, banale.

Vizionare plăcută, poate îţi era dor vizitatorule!

Să trăiți bine

Câteodată observ tendința aparatului de fotografiat de îmi depăși capacitatea de empatie și de întelegere, pe care o am într-un anumit moment știut doar de el și de lumina ce stă pregătită pentru a își trimite fotonii printr-o bucată de sticlă, într-un loc unde vor căpăta înțeles și nemurire.

Printr-un mic vizor îmi arată ceea ce eu nu aș fi văzut altfel. Sau poate, mă pune în fața negării mele asupra unor lucruri care există indiferent și separat de mine. Niște lucruri ireductibile la scurtele secunde pe care eu le remarc și din care încerc să compun ceea ce ar trebui să fie, dornic să înlocuiesc starea de fapt cu micile și penibilele mele idealuri.

În general cred că schimbarea trebuie făcută la nivel mare. Totuși, nu neg rolul faptelor mici, fiind conștient de reverberațiile pe care le pot produce în timp. Dar, căteodată, mă întreb dacă schimbarea își are sensul. Poate anomia socială nu există aici și acum, iar reprezentările din care eu trag concluzia unei societăți bolnave își au rădăcina în niște percepții greșite ale conștiinței mele tulburi...

Niște clase sociale exploatate trăiesc la limita subzistenței. Nu contează, important este hamburgherul pe care îl savurezi în mașina cumpărată în leasing.

Ironic aș spune că trăiesc în societatea perfect comunistă. Nu văd clase sociale, văd pur și simplu vânați și prădători. Poți fi zidarul (sau vagabondul) milionar sau profesorul muritor de foame. Poți fi zidarul muritor de foame sau profesorul înstărit.

Cineva ne spunea să trăim bine.

Între timp, niște fotografii, niște amintiri dintr-o sală de clasă.

Manifest

De ce să nu fotografiem flori-pisici-câini-gâze

Eu cred în fotografie. Eu iubesc fotografia, şi tot ceea ce ţine de ea. Nu mă consider un veritabil fotograf sau un artist şi nu cred că mă voi considera vreodată. Încerc constant să mă perfecţionez, încerc să devin mai bun şi să ma aproprii cât pot de mult de nişte idealuri fotografice, în esenţă subiective.

Fotografia artistică este cea mai apropiată de sufletul meu. Fotografia este pentru mine, în primul rând, o artă, iar în al doilea, un mijloc de a materializa anumite idei, trăiri sau sentimente intense pe care le am. Nu cred într-o obiectivitate perfectă atunci când vorbim despre fotografie, pentru că fiecare dintre noi încercăm să transmitem informaţia printr-un sistem de simboluri, în mod bazal personal, dintr-o imagine. În mod natural, nu controlăm lumina, contextul sau subiectul dintr-o imagine perceptivă produsă în mod direct, prin intermediul ochilor, dar controlăm fotografia finala, prin optică, expunere şi compoziţie. Şi prin intermediul acestui control, constrâns de multe ori de anumite limite tehnologice, încercăm să trasmitem un conţinut informaţional propriu nouă.

În fotografia comercială lucrurile stau altfel, subiectivitatea fotografiilor fiind mult mai mică, ele fiind încărcate cu un conţinut care se doreşte a fi accesibil oricui.

Subiectele banele, prin repetiţia lor în memoria fiecăruia dintre noi, sunt incapabile să transmită o informaţie, după cum am spus subiectivă, proprie fotografului. Ele au acest potenţial în cazul în care fotgraful a deprins nişte aptitudini excelente şi ştie să exploateze excelent partea nevăzută în mod normal a unor asemenea subiecte.

Putem fi atraşi de frumuseţea unei flori sau de un animal pe care îl iubim, putem vedea un mesaj foarte facil într-un ghiocel apărut imediat de începutul primăverii sau de un peisaj văzut pe geamul maşinii. Cu părere de rău spun că fotografierea unor asemenea subiecte, cu scopul de a transpune un mesaj sau un sentiment atât de vizibil într-o imagine, denotă în primul rând o mare lipsă de imaginaţie sau de creativitate, capacitaţi intelectuale esenţiale unui viitor fotograf, unui om care şi-a propus să redea acel ceva personal, în care se pot regăsi şi ceilalţi sau pe care îl pot înţelege. În primul rând datorită simplităţii lor, în al doilea din cauza repetiţiei lor în memoria multora dintre noi - lucruri corelate cu lipsa de experienţă sau de imaginaţie. Fotografia trebuie ridicată pe un nivel superior primei impresii făcute de un subiect!â

Când te apuci de fotografie, în primul rând trebuie să o respecţi şi să vrei a o înţelege. Trebuie să gândeşti, să faci apel la imaginaţie, să transformi realitatea obiectivă pentru a o face realitatea ta, din fotografii, în fotografii şi prin ele.

Pasiunea implică dorinţa de a iţi depăşi constant condiţia. Pasiunea în fotografie implică dorinţa de depăşi kitsch-ul, conţinutul sec şi banalitatea excesivă din imagini.

Aşa că, vă rog, nu târăţi fotografia unde nu îşi are locul. Pescuitul este un sport foarte frumos...