First

Primul portret. Mi-au trebuit practic patru ani de fotografie ca să fac acest pas.

Când trăieşti viaţa între mizantropie şi umanism, între ură şi iubire, între clipe şi momente pe care încerci să le pătrunzi în esenţă, să le trăieşti legându-le de cele viitoare şi de cele trecute, iar apoi să le păstrezi, făcând din ele mici temple ale existenţei tale, e destul de greu să captezi complexitatea pe care o vezi în celălalt.

Ţi-e frică să declanşezi, ştiind că nu vei arăta niciodată ceea ce vezi de fapt şi nici starea celuilalt. Sunt momente în care nu controlezi nimic, pentru că oricât ne-am chinui, oamenii nu sunt controlabili emoţional. Şi aici e frumuseţea construită pe dificultate. Ura e uşoară. Frica e uşoară. Urâtul e uşor. Iubirea, frumuseţea, curajul sunt grele aici. Şi, pentru mine şi cei ca mine, ăsta unul din motivele care le dau sensul atât de special şi de înalt. Devenim oameni.

Încă învăţ, deci sub pavăza titlului.




Mulţumesc Natalia. PÎA