Mişcare

Imagineză-ţi că eşti eter.

O piveşti, o simţi o înţelegi.

Eşti în mişcarea continuă a timpului, care trece spălând amintiri şi construind altele, suprapunând clipele noi peste cele vechi, făcând momentele să trepiedeze în idealul unde îşi au locul.

Eşti timp.

Ai văzut mişcarea continuă a materiei, vibraţiile superstringurilor, lupta primordială dintre materie şi anti-materie, victoria vieţii, a luminii şi a supei în care existăm.

Eşti materie.

Te-ai întrebat de ce particulele primare nu îngheaţă, de ce nu spun niciodată stop şi persistă în a da suflul lucrurilor care ne înconjoară. Lucrurile nu trebuiau atinse, spunea cel măcinat de antagonismul dintre insignifianţa noastră şi holismul existenţei. Şi totuşi, te uimeşte cum mişcarea le însufleţeşte în profundul lor mecanicism. Iar tot ea, mişcă viaţa.

Eşti viaţă.

Ai zămbit privind mişcarea continuă a speciilor şi a vieţii. Te-ai uitat la oamenii ce apăreau, se năşteau şi mureau întorcându-se în mişcarea universală, iar pentru prima dată, fascinat erai de puternicele zvâcniri ale sentimentelor.

Eşti suflet.

Ai ajuns să iubeşti mişcarea care te înconjoară pentru că, fără să simţi, făceai parte din ea. Iubirea ta emergentă universului mişca şi clătina ordinea mişcării din el.

Eşti tot.

Şi ştii că o găseşti oriunde, pe tine, în tine, în celălalt. O priveşti, o simţi, o înţelegi, oricât de insignifiantă ar apărea unora, tu ştii că, de fapt, ea clădeşte jocul continuu fără de care tu nu ai avea sens.