Abstractizare

Civilizaţie. Progres. Tehnică. Cultură. Valori comune. Libertate. Democraţie.
Rahaturi.

Trăiesc într-o lume pe care o consider fundamental greşită. Am mai spus acest lucru.

Trăiesc într-un sistem unde individul este liber, neprotejat - ca o consecinţă ironică a libertăţii, unde nu există nici măcar o aţă de care să se prindă dacă începe să cadă. În cel mai bun caz, primeşte un pahar cu ceai.

Am vrut să fotografiez tabăra de lângă parcul Herăstrău, dar nu am putut copleşit fiind de un sentiment mixt născut din dezgust, ură, greaţă, tristeţe şi multe altele. Acolo, nişte oameni, suflete, aşteptau la rând, unul în celălalt, o cană de ceai. În mizerie, în frig, în resemnare poate. Fructele mâniei.

Într-un moment am detestat toate sistemele din lume. Toate soluţiile, toate ştiinţele, toată morala, estetica, politica, tot. Nihilismul adus la paroxism timp de o clipă. Pentru că, în faţa mea, se desfăşura grotescul spectacol al luptei pentru supravieţuire. După milenii de evoluţie, unii oameni încă se luptă pentru ceva ce ar trebui să fie un drept din naştere.

Mâncăm criză economică cu o garnitură de rahat aromat cu valori europene, corporaţii multinaţionale, cetăţenie, parlament şi democraţie. Scârbă.

Nişte oameni îngheaţă. Ţi-a fost vreodată frig?

Nişte oameni, nu au ce mânca. Ţi-a fost vreodată foame?

Multiplică sentimentele de o suta de ori.

Acum iubeşte lumea în care trăieşti. Idioţii, un întreg sistem se clatină iar noi stăm şi aşteptăm. Marele nostru defect este incapacitatea de a învăţa din greşeli, iar astfel suntem sortiţi să le repetăm. Ca nişte dobitoci.

Sufleteşte m-am pus în locul unui om de la coada pentru ceai. L-am văzut pe Vlad, m-am întors în el şi mi-am dat seama că nu pot declanşa.