În numele fericirii

viața este un privilegiu al oamenilor mediocri (E. Cioran)

Ești fericit?

Ajung în punctul în care conștientizez că sunt incapabil de a fi fericit. Niciodată nu sunt mulțumit, nu ating starea de mulțumire sufletească despre care putem vorbi atât de mult şi totuși atât de puțin.

Ești fericit?

Dorel e fericit. El, în mediocritatea sa, se bucură de fiecare clipă, de fiecare bere desfăcuta, de fiecare gol înscris de FC Echipa favorită, de fiecare sticlă de țuică cumpărată la salariu. Îl invidiez din străfundul sufletului meu. Vreau să fiu el, vreau să am viața lui, vreau să nu știu ceea ce știu şi să nu conștientizez ceea ce as putea să știu.

Ești fericit?

Tu crezi ca ești fericit? Te bucuri de salariul tău, de mașina ta, de plasma ta, de micile bucurii pe care ţi le aduc banii, şi crezi că ai atins fericirea? Greșești, te bucuri de un salariu mizerabil, alții macină salariul tău şi toate realizările tale măreţe sunt cumpărături obișnuite pentru ei. Hai, fă încă o rată.

Ești bucuros că ai învăţat ceva nou? Că ai terminat o carte? Crezi ca dacă le termini pe toate devi mai fericit? Greșești, s-ar putea să iți dai seama cât de puțin știi.

Pot continua la nesfârșit.

Ești fericit?

De ce nu te uiți in jur? Deschide ochii. Număra zâmbetele. Număra lucrurile bune dintr-o zi obișnuită. Ce înseamnă bune? Ce vrea fiecare să însemne. Analizează şi spune-mi daca avem vreo șansa, dacă tu crezi cu sinceritate asta. Sau poate ajungi şi tu la concluzia că suntem niște animale îmbrăcate şi hilare.

Poți să fii fericit?

Nu suntem făcuți pentru fericire. Animalele nu sunt fericite. Ele simt spaima şi teama, pentru ele primordiala este lupta pentru supraviețuire.

Sunt fericit?

Am trecut de adolescenţă, poate te gândești că sufăr de o faza trecătoare, ca este o etapa, o criză de personalitate, dar vreau să iți spun ca te înșeli. Pur şi simplu am ajuns la concluzia ca nu putem fi fericiți. Cred că în adolescenţă nu știam asta, sau nu vroiam să o gândesc.

Suntem fericiți?

Existențialismul (pe care, culmea, nu l-am inventat eu) ne pune într-o situație pe care nu ne-am dorit-o niciodată, dar totuși este realitatea. Suntem singuri şi răspundem de alegerile noastre, trăim procesul şi ne acceptam sentința. Prin urmare devenim nefericiți, părăsiţi, niște ființe insulare.

Eşti fericit?

Şi abia am început, dar nu voi continua.

Să fii fericit.