I bet Romania can get 1 million fans before any other European Country

12 noaptea şi nu am somn. Sunt atât de obosit încăt nu pot dormi. Pe plantaţie se culege mult bumbac în ultima vreme, bumbac care trebuie cules cu grijă pentru a îl cântări în GP şi împărţi MBO-uri şi alte rahaturi.

Oboseala mă împiedică să citesc. Ce pot face ? Evident să explorez facebook, tot l-am "descoperit" recent. Sincer, mă aşteptam să fie mai rău. Dau peste linkul ăsta şi citesc. Citesc de vreo oră, cu o curiozitate care da uşor în patologic. Mă opresc şi respir. Mă uit în jur, mă gândesc la ce voi face mâine. Sunt în regulă, România e departe. Ei sunt acolo, sunt fanii ei şi o iubesc. Încep să scriu aici.

Mândri de ţară, sau nu, unii apără maidanezii, alţii transmit salutări din Spania, una spune că suntem un popor inteligent şi că nu e bine să plecăm pentru a face "munca de jos" prin alte ţări.

Citez "Noi, romanii,in general (pentru ca orice padure are uscaturile ei) suntem oameni buni,cu reale calitati,destepti,reusim sa supravietuim chiar in situatii imposibile" [...] "Si totusi inca traim aici.....nu am emigrat cu totii sa facem cele mai ingrate munci nedorite de altii,in afara.Iubesc Romania si sper,pentru binele copilului meu sa schimbam ceva in bine aici!".

Ce nu înţelege tricolorul din ea este faptul că facem muncile nedorite pentru că nu suntem un popor eminamente inteligent, suntem un popor needucat şi înapoiat. Excepţiile nu fac munca de jos şi în general sunt greu de reperat ca fiind din România. Nu, nu este o conspiraţie împotriva noastră.

Eu am contact constant cu românii din ţara în care trăiesc. Ei vin dimineaţa şi ştrâng gunoiul din faţa caselor. Ei mă servesc în restaurant. Ei strigă la nevastă-mea când trece pe lângă un şantier. Ei beau Burger pe lângă magazinele pentru emigranţi. De la ei aud manele. Ei, poporul inteligent.

Excepţiile pe care le cunosc sunt maxim 10, singurii cu care nu vorbesc în engleză. Pe ceilalţi îi recunosc de la o poştă, fără să îi aud. Şi nu pentru că sunt frumoşi, dar pentru că am devenit sensibil la zgomotul seminţelor şi sclipicii hainelor de prost gust.

Iar dacă cineva se găndeşte să spună că ei sunt ţigani, îi spun că se înşeală. Şi chiar dacă sunt şi ţigani pe undeva, sunt tot ai noştri.

Şi nu e vina lor, a celor de rând. Nu pot învinovăţi pe nimeni că milioane de oameni au rămas în Evul Mediu. Că au fost învăţaţi să se creadă mai buni decât alţii, popor important, ţară mare şi frumoasă. Deltă ca la noi, munţi ca la noi, câmpii ca la noi, oameni ca la noi, buchet de flori ce pot spune. Ghiveci.

Eu nu sunt special, de aceea sunt un român atipic. Am o inteligenţă medie, pot fi înlocuit în munca mea, fotografiile mele nu sunt zbuciumul unui estic şi cred că lumea nu ar fi fost cu mult diferită fără România. Întotdeauna am de învăţat ceva nou pentru că nu am calitatea românului adevărat de cunoaşte tot. Iar uneori, nu am păreri sau opinii despre un anumit subiect. Şi nu iubesc România pentru că are mult prea multe defecte. Cum un copil abuzat de părinţi nu ar trebui să îi iubească doar pentru că sunt ai lui.

Camus spunea prin "Primul om" că trebuie să îţi urăşti ţara pentru a o iubi. Înseamnă că iubesc tare mult România.

Revolta mea a fost refuzul. Din tot ce mă face să fiu tricolor, aş păstra doar limba (din păcate nu ştiu alta la fel de bine). Mi-e ruşine. Mi-e ruşine şi că mi-e ruşine. Mulţumesc buchetule.

Imaginea nu are nicio legătură directă cu textul

7 comments:

hbubur said...

tradator de patrie ce esti, RUSINE sa iti fie ca nu fluieri dupa femei pe strada, ca nu te imbraci slipitor, ca te-ai integrat in alta societate, rusine sa iti fie ca nu spargi seminte la colt de strada si nu tipi/fluieri/huidui dupa alte neveste, apoi sa revi la discutiile tale filozofice.
RUSINE, RUSINE, RUSINE (esti demn de invidiat sincer)
TRADARE, de 3 ori tradare - dar o stim si noi. Si poza....ba eu zic ca sincer emana esenta "patriotismului" nostru.

P.S. nu pot sa nu admir totusi limba romana ca termenul rusine contine un cuvant de care noi am cam fugit...

ambras said...

da, rusine

problema asta nu e doar in romania, se observa cu usurinta in toate tarile sub... in curs de dezvoltare.

neimplinirile unui popor si lipsurile sale se cristalizeaza in nationalism/extremism - vezi Germania dupa primul razboi mondial.

Natalia said...

Şi totuşi scriem cu diacritice...

Mi-ar plăcea tare mult măcar o dată să aud o frază rostită coerent şi până la capăt de unul din membrii comunitaţii de români de aici. Mi-aş putea spune că a fost soarta lui sau ei necruţătoare.

Anul acesta va rămâne în mintea unora ca anul în care a divorţat Pepe, corect. Dar aşa şi merităm.

Anca83 said...

Exceptiile aleg sa plece impreuna cu majoritatea iar aici ramana plebea care nu a avut nici macar curajul sa plece.

Este profund trist sa iti renegi tara, dar mult mai rau este sa ii preaslavesti defectele (chiar pentru ea) - am incercat sa spun acest lucru intr-o conferinta si am fost catalogata ca avand o atitudine daunatoare natiunii..

Anonymous said...

jigodie intinezi stralucirea drapelului si a sfiintei biserici crestin-ortodoxe ramai acolo ca stai bine noi si Basarbia nu te vrem

Vladimir C. said...

hbubur: trădare fără număr. Nu m-am prea integrat nici pe aici, nu sunt prea "well adjusted". Dar aici pot tolera.

ambras: exact. Germania este cel mai bun exemplu (pe aceiași linie recomand filmul The white ribbon), pe lângă cele spuse de tine arată cât de ușor sunt de tras sforile naționaliste într-un popor. Inoculezi ideea supremației naționale, fiecare va adera la ea pentru că ego-ul trebuie hrănit. Toți suntem deștepți, toți avem rude care mai de care, cunoștințe diverse, țară unde curgea mierea în bazinul wc-ului etc. Ce zicea Machiavelli?

Natalia: și totuși... :)

Anca83: da, este o atitudine dăunătoarea. De fapt atitudinea dăunătoare a început când ne-am ridicat în două picioare.

Anonymous: chiar mă întrebam când apare unul ca tine, ieri observam cum sunteți din ce în ce mai mulți. Mulțumesc pentru vizită, diseară când voi arde tricolorul și voi dansa în jurul lui cu prietenii mei Mercedes și Lazlo vei fi în inima mea.

Liviu Arhip said...

Scapara te rog si pentru mine un bat de chibrit, asta asa... sa ma razbun pe incapatanarea mea de a ramane in tara.