Momente din/de copilarie

De multe ori încerci să fii copil. Te legi de copilărie, de locul printre ale cărui jocuri, dulciuri, roz, albastru, polţişti şi prinţese stau îngrâmădite cele mai complexe, adânci şi neexplicabile frici, angoase, traume pe care le ai.

Acolo ţi-ai învăţaţ rolurile şi vei fi toata viaţa ceea ce ai fost atunci. Cu mici excepţii, oamenii nu se schimbă, constant, suntem aceiaşi fără să progresăm sau să regresăm, stagnând într-o letargie perpetuă pe care o numim existenţă.

Trăim în continuă resemnare, până când ajungem să fim plictisiţi chiar de fiinţa noastră.

Îţi poţi imagina jocurile copilăriei? Cât de tare îţi doreai maşina roşie cu telecomandă atunci şi cât de mult îţi doreşti maşina acum. Cât de mult credeai că eşti prinţesă şi cât de mult ai vrea să te pierzi cu un cavaler acum.

Cât iubeai personajele din cărţi atunci şi îţi doreai să fii unul dintre ele şi cum acum îţi doreşti să fii altcineva, altceva, altundeva.

Diferenţa e că acum nu mai poţi. Atunci, puteai totul şi erai stăpânul lumii. Singurul lucru pe care îl învăţăm cu adevărat maturizându-ne, este să privim pământul.

Întins pe divan, prima întrebare pe care psihanalistul ţi-o pune se referă la copilărie.