Explicaţie

Trăiesc în ruşine.

M-am trezit în ipostaza de a fi acuzat că m-am lăudat o dată cu participarea mea în două volume de specialitate. Am fost etichetat - "nenorocitul, a scris!"
Sunt vinovat, recunosc, dar nu am nevoie de Kafka pentru că nu beau Zaraza.

Deci, trăiesc în ruşine. Mi-e ruşine cu faptul că în anul II de facultate am coodonat o inedită lucrare alături de un distins academician. Ruşine!

Mi-e ruşine că mari profesori universitari au avut încredere în mine şi mi-au acordat tot sprijinul. Ruşine. La gunoi cu toţi intelectualii aştia stricaţi.

Mi-e ruşine că trei ani de facultate m-am zbătut să învăţ tot ce se putea învăţa de la dascălii mei, chiar daca ştiam că lucrurile pe care le învăţam nu mă vor propulsa în minunata lume comercială. Ruşine.

Mi-e ruşine că nu am vrut să fac carieră, chiar dacă am avut ocazia. Am sperat şi încă sper că nu voi umbri pământul doar cu funcţia scrisă pe cartea mea de vizită. Ruşine!

Am emigrat. Un ratat în ţara mea, nefiind capabil să realizez ceva în eterna şi fascinanta, am plecat, dornic să urmez un master pe care să-l folosesc... ghici unde. Nici eu nu ştiu.

Înainte să plec, m-am înscris ca voluntar într-un ong nou înfiinţat. A fost prima dată când am făcut acest lucru din egoism, am vrut să îmi dovedesc că România, tară pe care o iubesc, mai merită ceva. Printr-o coincidenţă am ajuns la ong-fest unde am cunoscut oameni excepţionali, ca întotdeauna acolo. Mulţi dintre ei vroiau să plece. S-au săturat, le este ruşine.

Acum, vă mai întrebaţi de ce plecăm? De ruşine!