Filmul

Fiecare dintre noi avem filmul nostru, un film unic, cu secundele, clipele şi momentele sale, în culorile noastre, unice şi neimitabile de către ceilalţi, pe coloana sonoră dată dintr-o îmbinare făcută din notele universului, notele celor de lângă noi şi notele noastre.

Acţiunea filmului se schimbă constant, cu clipe frumoase şi clipe urâte, care nu ar exista unele fără celelalte, cu momente de fericire şi momente de negare, imposibile fără dualitatea preexistenţă în esenţa lor.

Mă gândeam că am ajuns să avem contacte false, sau contacte neexistente - adică interacţiuni fizice sau de proximitate care nu se transformă într-un contact emoţional cu celălalt. Epoca vitezei ne-a adus în situaţia care face posibilă interacţiunea dintre noi într-un mod practic nelimitat, dar în acelaşi timp ne constrânge la relaţii mult mai specifice şi reci. O normalitate greşită, sau o greşeală transformată în normalitate, deoarece devenim figuranţi în filmele celorlalţi pentru un număr atât de mic de cadre, raportat la durata filmului şi la capacitatea noastră de a procesa imaginile, încât secvenţa devine imperceptibilă.

Un film înconjurat de filme, totul într-un mare film.