Refl(...)

S-a trezit.

Privește tavanul și încearcă să-și amintească când s-a deșteptat. Nu a dormit niciodată, nu a…

Se trezește. Cunoaște casa dintotdeauna, dar are senzația că se găsește pentru prima dată aici. O senzație continuă, care începe invariabil clipă după clipă, mereu nouă și mereu uimitoare.

Nu știe ce a făcut ieri. De fapt, nu știe ce a făcut niciodată. Nu știe cum s-a trezit, nu știe că a dormit, nu știe nici ce face în timp ce nu știe. Încearcă să rețină o clipă din viața ei, dar constant se trezește în altă lume, nouă dar cuprinzând-o pe cea trecută, încercând să-și amintească cum și când s-a trezit…

Dacă ar avea noțiunea de amintiri, și-ar dori să le aibă. Dacă ar avea noțiunea de trecut, și-ar dori să-l oprească pentru o clipă, și să-l întrebe cum și când s-a trezit. De nu ar uita constant că, de fapt, se trezește continuu…

Cunoaște casa, e parte din ea iar ea parte din casă. Podeaua e tapetată cu fotografii, care par a fi clipe din trecutul ei. Trecut… nu știe, e nedumerită pentru că nu-l cunoaște și nici nu-și amintește să fi avut vreunul. Mii de fotografii, colorate, gri, mult cer, mult soare, multe detalii, multe case fotografiate din exterior. Altele negre, urâte, siluete șterse, oameni fără chip. Într-o singură fotografie deslușește interiorul unei case, neclar dar totuși foarte cunoscut ei.

Într-un colț, printr-o scobitură din podea se arată ceea ce pare a fi subsolul. Prin ea intră un miros greu, amețitor și neplăcut. Subsolul e cufundat în întuneric, dar mici puncte ce par a fi flăcările unor lumânări luminează diverse obiecte, totuși nu destul încât să fie conturate.

Deschizătura e departe de ea, dar din când în când un abur încărcat cu greul miros o amețește pentru o clipă.

Privește tavanul, privește podeaua. Caută ceea ce ar trebui să fie trecutul. Mirosul, casa. E a ei. Cealaltă casă, cea din fotografie, care îi pare atât de familiară, simte că e a altcuiva dar știe că o cunoaște.

Nu cunoaște trecutul, și nici clipele ce sunt. Dar are fotografiile… și podeaua… și mirosul. Știe ce vrea să facă peste o clipă. Ce vrea să facă peste zece, peste o sută, peste o mie.

Se uită în oglindă. S-a trezit, acum privește oglinda. Nu recunoaște imaginea, dar știe că e ea, conștiința…